În noiembrie 2007, o echipă de cercetare de la Universitatea din Southampton a publicat o lucrare în The Lancet care a forțat autoritățile de reglementare să se uite din nou la coloranții alimentari sintetici. McCann şi colab. a efectuat un studiu randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo pe 277 de copii cu vârsta de 3 și 8/9 ani. Studiul a constatat că amestecurile de culori artificiale și benzoat de sodiu au crescut scorurile de hiperactivitate la populația generală de copii.
Rezumatul a fost direct: „Colorile artificiale sau un conservant de benzoat de sodiu (sau ambele) în dietă au ca rezultat o hiperactivitate crescută la copiii de 3 ani și 8/9 ani din populația generală” (McCann et al., 2007, The Lancet). De atunci, Europa a cerut un avertisment pentru cele șase culori acoperite de regulă. Statele Unite nu au adoptat un avertisment echivalent pe etichetă. Același declanșator științific, opțiuni de reglementare diferite.
Ce a descoperit de fapt studiul Southampton
McCann et al., 2007, nu a fost un sondaj sau o revizuire retrospectivă. A fost un RCT, standardul de aur al cercetării clinice. Cercetătorii au oferit copiilor două amestecuri diferite de aditivi, ambele conținând așa-numitul „Southampton Six”: E102 (tartrazină), E104 (galben de chinolină), E110 (galben apus de soare FCF), E122 (carmozină), E124 (ponceau 4R) și E129 (rosu allura AC). Benzoat de sodiu a fost adăugat ca conservant.
Ambele amestecuri, în comparație cu placebo, au produs o creștere semnificativă statistic a scorurilor de hiperactivitate. Nu a contat dacă copilul a avut un diagnostic de deficit de atenție. Efectul a fost observat în eșantionul general.
Acest detaliu contează. Dacă impactul ar fi fost limitat la copiii cu ADHD, s-ar putea argumenta că problema se referă la o minoritate predefinită. În schimb, eșantionul a fost mai larg. „Southampton Six”, plus benzoat, a devenit simbolul unei întrebări mai mari: câtă incertitudine comportamentală ar trebui să tolereze autoritățile de reglementare în hrana copiilor?
Optsprezece ani mai târziu: știința a confirmat-o sau a respins-o?
Confirmările
Dacă studiul de la Southampton ar fi fost o descoperire izolată, povestea s-ar fi încheiat în 2007. Nu s-a întâmplat. Nigg et al., 2012, au publicat o meta-analiză în Journal of the American Academy of Child and Adolescent Psychiatry care a pus în comun dovezile disponibile. Verdictul lor: efectele clinic modeste, dar semnificative statistic ale coloranților sintetici asupra simptomelor ADHD. Autorii au scris în mod explicit că rolul coloranților alimentari merită o actualizare cantitativă „în lumina politicii divergente recente din Europa și Statele Unite”.
Mai recent, Miller et al., 2022, au revizuit 25 de studii de provocare la copii în Sănătatea mediului. Treisprezece din douăzeci și cinci au arătat o asociere semnificativă statistic între expunerea la colorant și rezultatele neurocomportamentale adverse. Șaisprezece au raportat cel puțin unele dovezi ale unei asocieri pozitive. Nu este o confirmare unanimă. Dar este suficient să ținem întrebarea deschisă.
Neurofiziologia s-a alăturat și dezbaterii. Kirkland et al., 2022, au efectuat un studiu pilot în Nutritional Neuroscience pe adulți tineri cu ADHD, înregistrând modificările puterii EEG după expunerea la coloranți artificiali. Simptomele și semnalele electrice ale creierului s-au schimbat împreună. Din nou, ipoteza nu este că coloranții cauzează ADHD. Este că un subset al populației poate fi sensibil.
Mecanismele
Știința a depășit simplele corelații. Doguc și colab., 2021, au expus șobolanii prenatal la un amestec de coloranți artificiali într-un studiu publicat în Nutritional Neuroscience. Rezultatul: receptorii NMDA alterați în hipocamp, cu o reducere semnificativă a proteinelor NR2A și NR2B la femele. Este un model animal, nu un copil. Dar oferă o posibilă cale biologică.
În 2024, Warner - același Warner din studiul Southampton - a publicat un comentariu în Arhivele bolilor în copilărie. Teza sa: coloranții azoici și benzoații pot avea proprietăți neurotoxice mediate de microbiota intestinală. Microbiomul intestinal metabolizează aceste substanțe, generând compuși care pot interacționa cu sistemul nervos. Semnalul statistic din 2007 are acum ipoteze mecaniciste în jurul lui, dar nu un răspuns final.
Europa necesită un avertisment. SUA nu.
Uniunea Europeană și Regatul Unit
Regula europeană nu se limitează la Marea Britanie. Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 impune alimentelor care conțin coloranții enumerați să conțină informații suplimentare: „poate avea un efect negativ asupra activității și atenției copiilor”. După Brexit, Marea Britanie a păstrat o abordare similară. Deci, adevărata scindare nu este Marea Britanie față de UE. Este Europa versus Statele Unite.
Statele Unite
Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA), în întrebările și răspunsurile sale publice privind aditivii de culoare, adoptă o poziție mai restrânsă. Formularea sa este prudentă: majoritatea copiilor nu au efecte adverse atunci când consumă alimente care conțin aditivi de culoare, în timp ce unele dovezi sugerează că anumiți copii pot fi sensibili la acestea. Aditivii de culoare certificați rămân aprobați și nu este necesară nicio avertizare în stilul Southampton.
Decalajul
Aceeași bază de dovezi a produs praguri de politică diferite. Europa a ales un avertisment de informare: culorile rămân legale, dar consumatorul vede o avertizare comportamentală. Statele Unite ale Americii au ales să sublinieze că majoritatea copiilor nu prezintă efecte adverse și că sensibilitatea poate afecta doar unii indivizi.
Aceasta nu este o contradicție științifică la fel de mult ca una de reglementare. Știința măsoară semnalul, incertitudinea și mecanismele plauzibile. Politica decide cât de multă incertitudine merită o etichetă.
Cum să citești eticheta dacă asta contează pentru tine
Dacă doriți să reduceți expunerea la acești coloranți sintetici, cea mai simplă alegere este să citiți lista de ingrediente până la capăt. Căutați „Southampton Six”: E102, E104, E110, E122, E124, E129. Prezența lor este obligatorie pe etichetă atunci când sunt utilizate.
În UE și Marea Britanie, sentința de avertizare este un alt semnal util. În SUA, aceleași culori pot apărea sub nume precum FD&C Yellow No. 5 sau Red No. 40, fără un avertisment comportamental echivalent.
Produsele „Fără coloranți artificiali” există și sunt identificabile. Deseori o declară în mod explicit pe partea din față a ambalajului. Dar lista de ingrediente rămâne documentul mai de încredere.
Concluzie
Studiul de la Southampton a deschis o dezbatere care a durat acum aproape două decenii. Dovezile nu dovedesc că coloranții sintetici cauzează ADHD. Aceasta sugerează că unii copii ar putea fi sensibili, iar Europa a decis că acest lucru merită un avertisment pe etichetă.
Dacă Europa îți spune să te uiți de două ori și Statele Unite nu, cine are dreptate? nu stiu. Dar știu că coloranții sunt pe lista de ingrediente și că citirea listei nu costă nimic.
Surse citate
- McCann D. et al., „Aditivi alimentari și comportament hiperactiv la copiii de 3 ani și 8/9 ani din comunitate”, The Lancet, 2007.
- Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 privind aditivii alimentari, Anexa V.
- Nigg J.T. et al., Jurnalul Academiei Americane de Psihiatrie a Copilului și Adolescentului, 2012.
- Miller M.D. et al., Sănătatea mediului, 2022.
- FDA, „Întrebări și răspunsuri privind aditivii de culoare pentru consumatori”.
